Cabinet personal

Mărirea sânilor

MĂRIREA SÂNILOR SAU AUGUMENTAREA MAMARĂ CU IMPLANT

Operația de mărire a sânilor sau augmentarea mamamră cu implant de silicon este o procedură uzuală, datorită căreia multe femei își rezolvă complexele estetice generate de un bust prea mic în opinia lor.

Procedura augmentării mamare cu implant siliconic

  • Intervenția chirurgicală constă în introducerea, la nivelul sânului, a unui implant cu gel siliconic. În cele mai multe cazuri, acesta este introdus sub mușchiul mare pectoral dar poate fi amplasat și subglandular sau subfascial, în funcție de particularitățile anatomice ale pacientei.
  • Operaţia se efectuează sub anestezie generală, implanturile fiind introduse printr-o incizie de 3-5 cm executată fie la nivelul pliului submamar fie la nivelul areolei mamare (transareolar), sau, în cazuri rare, la nivelul axilei sau ombilicului.
  • Augmentarea mamară stabileşte un nou volum, respectiv un nou contur al sânilor. Totuşi, aceasta nu este eficientă în cazul unui ţesut cu laxitate crescută, în aceste cazuri fiind nevoie de asocierea cu intervenţia de lifting mamar (mastopexie).

Condiții necesare procedurii

  • Candidatele ideale pentru acest tip de intervenţie sunt femeile adulte, având sânii complet dezvoltaţi, dar care sunt nemulţumite de aspectul acestora.
  • Discuţia prealabilă cu medical chirurg reprezintă un aspect vital în determinarea volumului optim, în concordanţă cu fizionomia pacientei.

Recuperarea post-operatorie

  • Forma şi tonusul sânilor implantaţi pot suferi modificări fie în urma sarcinii, fie în urma unei pierderi semnificative în greutate. În acest caz, poate fi necesară o nouă intervenţie.
  • În afară riscurilor specifice oricărei operaţii, există anumite potenţiale complicaţii asociate implantării mamare precum în rare cazuri ruptura sau fisurarea implanturilor; infecţiile (foarte rar, necesită scoaterea temporară a implantului şi înlocuirea ulterioară a acestuia); hematoamele; contractura capsulară (rareori, învelişul format de organism în jurul implantului se contractă, dând naştere unor dureri şi deformări), deplasarea implanturilor, cicatricile, diminuarea sensibilităţii la nivelul areolei şi a mamelonului (de obicei această este un fenomen tranzitoriu).
  • Alăptarea,  de regulă, nu este afectată de aceasta intervenție, iar sânii cu implant de silicon îşi menţin bine formă după sarcină.
  • Durerea postoperatorie este minimă în cazul în care implantul se plasează la nivel subglandular , însă devine mai accentuata în cazul plasamentului submuscular.
  • Deşi reluarea activităţilor este posibilă după 3-4 zile, cele ce implică orice fel de efort fizic trebuie evitate timp de 2-4 săptămâni. Practicarea sporturilor solicitante este interzisă în primele 6 săptămâni.
  • Procesul de vindecare este asociat cu purtarea unui model specific de sutien (sau bustieră) pentru o perioadă de o lună și jumătate, precum şi cu aplicarea de comprese cu gheaţă, unguente şi automasaj.
  • Implanturile siliconice nu vor mai fi percepute de corp ca şi organisme străine după câteva luni. În perioada precedenta, sânii vor fi umflaţi, inelastici, urmând ca în timp (1-3 luni) să capete un aspect natural.

Medicii Departamentului

Pentru orice detalii, lăsați-ne un mesaj