Dr. Inga Spatari, Doctor în Științe Medicale in domeniul Acupunctura, Medicina Traditionala Chineza.
Are 29 de ani de experiența clinica in Acupunctura Chineza, si zeci de mii de pacienți cărora lea ajutat cu sănătatea.
Dr. Spatari a obținut doctoratul și masteratul în acupunctură, medicină tradițională chineză in China, la Universitatea de Medicina Tradiționala Chineza din Tianjin, pentru ce a locuit in China toți 8 ani (2000-2008), făcând studii avansate de la cei mai puternici profesori, cercetări științifice si lucru clinic cu pacienții.
Totodată, este absolventa al Facultății de Medicină Generală al Universității Medicale și Farmaceutice de Stat "Nicolae Testemițanu", Republica Moldova în 1997. 1997-2000 – A făcut Rezidențiat in Medicina Traditionala (Alternativa) la Universitatea de Medicina de Stat al Republicii Moldova Nicolae Testemitanu.
Dr. Inga Spatari este deținătoare al 3 burse internaționale si 1 decernare Canadiana.
- Bursa pentru studenți străini (2000).
- Bursa pentru studenții excelenți in străinătate de la UNESCO (2002)- pentru masterat.
- Bursa pentru studenți excelenți in străinătate de la UNESCO (2005)- pentru doctorat.
- Decernarea Toronto Waterfront in categoria Știința si Tehnologii (2019). Canada
Calea în acupunctură a început în 1997, cumulând o experiență clinică vastă.
Pe lingă cercetările științifice si lucru cu pacienții, a participat la opt simpozioane internaționale de medicină chineză, șase în China și două în Toronto. A susținut o prezentare la Simpozionul Internațional. Are două publicații.
- 2002 Tianjin China, Simpozionul International Acupunctura si Medicina Chineza
- 2003 Beijing China, Conferința Tratamentul maladiilor masculine cu Acupunctura si Medicina Chineza
- 2004 Tianjin China Conferința Tratamentul Maladiilor Gastro-Intestinale cu Acupunctura si Medicina Chineza
- 2005 Tianjin China, Simpozionul International Acupunctura si Medicina Chineza
- 2011 Toronto Canada Simpozionul International Acupunctura si Medicina Chineza
- 2017 Markham Canada Simpozionul International Acupunctura si Medicina Chineza
2005, Tianjin China: Prezentarea lucrării științifice la Simpozionul International Acupunctura Medicina Chineza in Tratamentul hipertireozei cu Acupunctura si Medicina Chineza.
Are două publicații științifice si doua teze, de masterat si de doctorat
Dr Inga Spatari a activat in calitate de Doctor Medicina Chineza Acupuncturist la:
- Centrul International Medical din Beijing in 2008,
- la Clinica Sancos in Chișinău in 2009-2010.
- a predat Medicina Chineza la Colegiul de Medicina Tradiționala Chineza al Ontario 2010-2015,
- a activat in calitate de acupuncturist si Doctor Medicina Chineza in cadrul clinicei Spatari Health 2010-2025,
- si la clinica Maifair Parkway din Toronto 2011- 2015.
Poate ajuta cu un spectru larg de maladii, unele din care sunt mai jos:
Spectru de maladii:
Dureri musculare, articulare, sciatica, lombare, umeri, gât, spate. Amorțeli, furnicături, spasme musculare. Traume. Dureri din cauza herniei de disc.
Dureri de cap, migrenă, amețeli, pareza facială, inflamația nervului Trigemen, probleme de deschidere a gurei - sindromul Temporo-mandibular, Strabism. Probleme ale vederii.
Autism, ADHD.
Sănătatea femeilor si bărbaților. Infertilitate feminină si masculine. Ajutor organismului la fertilizarea in vitro. Dereglări ale ciclului menstrual, pregătirea pentru naștere, reabilitare după naștere, dereglări menopauzale si perimenopausale. Bufeuri. Endometrioza. Prostatite.
Dereglări gastro-digestive si metabolice: greață, diaree, constipație, eructatii, balonare, gastrita, ulcer, colite, Sindromul Colonului Iritat, Colita Ulcerativa, Boala Crohn. Obezitate. Nivel jos de energie. Metabolism inert. Nivel jos de enrgie.
Imunitate joasa. Alergii, astm bronșic, sinuzite, haimorita, neurodermatita. Tusa cronica. Răceli frecvente. Cistita. Enureza, Neuralgie pudendala.
Tratamentul maladiilor psiho-somatice. Dereglările somnului, Insomnie. Stres. Depresii, anxietate, apatii. Atacuri de panica. Transpirații. Dereglări emoționale. Ticuri musculare. Lăsatul fumatului.
Reabilitarea după atac cerebral si cardiac. Pareze. Palpitații. Reabilitarea după traume, după intervenții chirurgicale.
Pareza faciala, asimetrie faciala. Problemele capului și feței.
Televiziune :
Video intro in Romana : https://youtu.be/ndCipf85Hlg
Dr. Inga Spatari a fost oaspete TokShou la Televiziunea Chineza, Tianjin
Plus Televiziunea Chineza a filmat doua filme despre Dr. Inga Spatari :
Toronto Canada : Inga a fost invitata pentru interviu la televiziunea Canadiana de opt ori.
Canalului Be healthy - Fii sanatos, de patru ori :
- Emotiile in spectrul Medicinei Chineze
- Produsele alimentare in spectrul Medicinei Chineze
- Diagnosticul dupa Pulse in Medicina Chineza
- Diagnosticul dupa Limba in Medicina Chineza
Si de canalul Будьте здоровы – Fii sanatos, de patru ori :
- Будьте здоровы, выпуск 108, Инга Спатарь, Кандидат Доктор Китайской Медицины . Часть 1.
- Будьте здоровы, выпуск 108, Инга Спатарь, Кандидат Доктор Китайской Медицины . Часть 2.
- Будьте здоровы, выпуск 108, Инга Спатарь, Кандидат Доктор Китайской Медицины . Часть 3.
- Будьте здоровы, выпуск 108, Инга Спатарь, Кандидат Доктор Китайской Медицины . Часть 4.
Prezentari :
- Др. Inga Spatari, PhD. Дао Целительства
- Ahha Acupuncture, RotaryClub,Toronto
- Точки самопомощи Китайской Медицины,Иглоукалывания
- ChineseMedicine interview for Toronto Waterfront Awards. Dr. Inga Spatari- People’schoice winner.



