коррекция сосков

Corecția mameloanelor inversate

Mamelonul inversat sau ombilical reprezintă o deformare specifică, prin care, în loc să fie proeminent în exterior aşa cum este firesc, mamelonul este “îngropat” în areole. De regulă este de natură congenitală, însă poate fi legată de cicatrici în urmă alăptării la sân, infecţii ale ductelor mamare.

Înfundarea mamelonului poate cauza probleme funcţionale cum ar fi iritaţie, înroşire şi disconfort, sau poate împiedica alăptarea la sân. Dată fiind importanţă funcţională a mamelonului în alăptare, cât şi implicaţiile psihologice pe care estetica sânului o are în comportamentul sexual feminin, corecţia chirurgicală a ombilicării mamelonului devine o necesitate chiar dacă de cele mai multe ori este aleasă din motive estetice.

Intervenţia se realizează în general sub anestezie locală, durează 1-2 ore şi nu necesită internare.

În cadrul consultaţiei, medicul va determina gradul de ombilicare mamelonară. Unele mameloane pot fi ombilicate pe anumite perioade de timp, iar altele au un grad mai sever de ombilicare şi nu ies în relief niciodată. Procedura implică realizarea unei mici incizii în vârful mamelonului, urmată de întinderea cu grijă a ţesutului fibros din interiorul mamelonului. Se acordă o atenţie deosebită protejării canalelor galactofore. Odată ce mamelonul este eliberat şi se află într-o poziţie normală, proeminentă, sunt plasate fire de sutură speciale în interiorul mamelonului. O a treia sutură se va efectua în jurul bazei mamelonului, pentru a adăuga stabilitate şi forţă bazei mamelonului şi pentru că acesta să îşi poată păstra poziţia proeminentă. Toate firele de sutură se dizolvă în 10 până la 14 zile iar incizia iniţială nu va fi vizibilă. Pacientele se pot reîntoarce la activităţile lor normale după 1-2 zile. 

Servicii